19 aprilie 2010

Apele-minune de la Neguleşti

Mi-aduc aminte de anii cînd, copil fiind, mă aninam de fusta mamei, disperat că nu mă ia la Băi, la Neguleşti, acolo unde, de cate ori aveam norocul să ajung, mă aciuam in preajma cucoanelor si domnilor veniti să se facă sanatosi, adesea cu ultima speranta, graţie apelor acelea cafenii, sălcii la gust si la miros, pritocite şi încalzite in balii de lemn obosite de folosinţă, în care boierii de la oras stateau ceasuri intregi îin pielea goala, eu pîndindu-i înadins, da' cu folos, şi pentru mine, care ma căpătam cu biscuiţi şi bomboane, dar şi pentru ei, care aveau nevoie de ajutorul meu, ba pentru a-i întoarce în cadă, ba sa le dau o cana cu apă de baut, ba sa le pregatesc prosopul sau patura, la ieşirea din baie, când trebuiau sa se înfofoleasca iute, caci cuvîntul de ordine de aici il stiau pina si tincii: "Băile sunt miraculoase, dar trebuie pazite!"
Adica, pacientul era obligat sa nu stea in curent, sa se ferească de frig şi de ploaie, sa nu se expuna umezeliisaptamini bune, dupa cele 15, 17, 19, 21, 23 sau 25 de îmbăieri în cazile de lemn, cite erau prescrise, de buna seama, empiric, de către administrator sau de moaşa de plasa. Da, iubite, cetitoriule, cu proprii ochi am văzut aici zeci de bolnavi aduşi cu caruţa din gară de la Roznov, cale de vreo 12 km, oameni doborîţi de suferinta, preluaţi de mama mea, administratorul Bailor Negulesti la sfirsitul anilor '50, care-i caza şi pe toţi ii incredinta ca si-au gasit leacul, mai cu seama ca cei mai multi erau carati in camere cu patura, căci, în acea vreme, targa medicala nu exista pe la Negulesti, de parca nici n-ar fi fost inventata.
Da, la Negulesti veneau oameni din toata tara si din stainatate, într-atît li s-a dus vestea apelor de aici, pe care unii, mai cu seama cu limba pusa pe bigudiuri, spuneau ca sunt asemenea celor de la Karlovi-Vary; veneau aici oameni cu betesuguri cumplite şi apele miraculoase îi vindecau pe deplin, oamenii locului rostindu-si bucuria de a-i vedea, în gura mare: "Ai văzut, o vinit olog, da' o plecat pi chicioarili lui!"

Reabilitarea, proiect pe lista de aşteptare
Asemenea ologi au fost cu miile, dovadă că, din 1962, de cînd au fost desfiinţate, şi pînă astazi, faima Bailor Neguleşti (valoarea lor terapeutică fiind descoperită în 1874) n-a murit, că mai sunt oameni, chiar şi din strainatate, care vin la tratament la matuşa Maria lu' Niculita, megieşă şi fostelor Bai, si actualei "Staţiuni", cea care înca foloseste doua căzi de cele vechi, salvate flăcarilor focului ce a mistuit lemnul rezultat din demolarea vechilor pavilioane. Istoria repunerii în valoare a apelor de la Neguleşti (construirea celor două pavilioane), cu toate anexele de rigoare, se poate scrie cu vreo 4-5 ani înainte de revolutie, subsemnatul pledind pentru aceasta în ziarul Ceahlaul (colectia este marturie), dupa cum şi multi alţi localnici; stradania noastra avînd ecou la autorităţile acelor vremuri, aici construindu-se tot ce reclamă o staţiune balneara modernă.
Din păcate, anii de după 1989 n-au fost prea generosi cu soarta staţiunii, care a funcţionat, o vreme, ca spaţiu de cazare şi alimentatie publica, făra ca baza de tratament sa fie dată în folosinta.
In 2004, insa, Consiliul Judetean Neamt a elaborat un proiect pentru reabilitarea zonei turistice a statiunii balneo-climaterice Negulesti, cu finantare de la Uniunea Europeana, urmărindu-se îmbunatatirea şi dezvoltarea infrastructurii de turism balnear existent, amenajarea parcului si a izvoarelor de apa minerala. In proiect, baza de tratament functionala e prevăzuta a fi alcătuită din cabinete medicale, săli de tratament, săli de gimnastică recuperatorie, bazine de înot şi birouri administrative.
Izvoarele de aici sunt ape clorosodice, magnezice şi iodurate, substanţa uscată diferind in functie de perioada anului. Din 1985, după efectuarea ultimelor analize chimice ale apelor de aici, plaja de indicaţii terapeutice cuprinde afecţiuni reumatice cronice, afecţiuni neurologice ale aparatului locomotor, afecţiuni reumatice cu mecanism autoimun sau afecţiuni ginecologice cronice.
De asemenea, compoziţia chimică a apelor minerale de la Neguleşti are un efect antiinflamator şi antispastic în afectiunile pulmonare cronice. In apropierea izvoarelor sărate exista şi un izvor cu apă dulce ("Izvorul lui Grasu", de la Jlabau) ce conţine elemente oligoradioactive, calitate care le indica în tratamentul conjunctivitelor alergice şi nespecifice.
Ştii bine, iubite cetitoriule, că, după revoluţie, Bălţăteştiul a intrat în stăpînirea armatei, că Oglinzi şi Ardeluţa au incaput pe alte miini... Doar Neguleştiul mai e ... civil, însă apele miraculoase de aici se risipesc aiurea, fără sa fie puse in slujba sănătăţii populaţiei judeţului Neamţ, măcar. De parca n-am fi în secolul 21, de parcă.....
Traian SOCEA
(articol publicat în revista"VIATA", în luna mai a anului 2006).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector